Parlamentul Cehiei a hotărât: Actualul regim din Rusia este desemnat drept 'terorist'

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 16-11-2022 01:21

Camera interioară a Parlamentului Republicii Cehe a aprobat, marţi, o rezoluţie, pentru a desemna "actualul regim din Rusia drept terorist", condamnând atacurile asupra infrastructurii Ucrainei şi refuzând să recunoască pretenţiile Rusiei de anexare a unor regiuni din estul şi sudul Ucrainei, anunță Rador.

Votul a avut loc înaintea exploziei petrecute marţi seară în estul Poloniei - stat membru NATO. Aliaţii occidentali afirmă că investighează informaţiile, însă nu pot confirma că explozia a fost cauzată de rachete ruseşti deviate de la traiectorie. Ministerul rus al Apărării a negat că incidentul ar fi fost cauzat de arme ruseşti. Agenţia de presă cehă CTK precizează că 129 din cei 156 de parlamentari prezenţi au votat în favoarea rezoluţiei.

Preşedintele Parlamentului Ucrainei, Russian Stefanciuk, a mulţumit Republicii Cehe, după vot. Această ţară a fost un susţinător puternic al Ucrainei, în lupta sa împotriva invaziei forţelor ruse, începută în februarie. "Dacă Polonia confirmă că rachetele au lovit şi teritoriul său, aceasta ar constitui o nouă escaladare din partea Rusiei", a scris pe Twitter premierul ceh, Petr Fiala, subliniind: "Susţinem cu tărie aliatul nostru din UE şi NATO."