O instituție franceză, ţinta unui atac cibernetic, a refuzat să plătescă răscumpărarea de 10 milioane de euro pe care i-au cerut-o hackerii

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 17-11-2022 23:44

O instituţie din cadrul administraţiei departamentului francez Seine-et-Marne, situat în regiunea pariziană şi care a fost la începutul lunii ţinta unui atac cibernetic, a anunţat joi că refuză să plătească răscumpărarea de zece milioane de dolari pe care i-au cerut-o hackerii, relatează AFP.

''Nu am niciun motiv să plătesc această răscumpărare'', a declarat preşedintele consiliului departamental, Jean-François Parigi.

Cu un buget anual de circa 1,5 miliarde de euro, acest consiliu are ca atribuţii principale plata alocaţiilor sociale pentru persoanele vârstnice, a celor fără resurse sau a persoanelor cu handicap, potrivit Agerpres.

Atacul cibernetic lansat pe 6 noiembrie a paralizat serviciile informatice ale acestei colectivităţi locale. În dimineaţa zilei următoare funcţionarii au descoperit că nu-şi mai pot folosi calculatoarele.

Ancheta în acest caz iniţiată de Parchetul din Paris este desfăşurată de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii cibernetice.

Mai multe administraţii locale din Franţa şi spitalul Corbeil-Essonnes din regiunea pariziană au fost recent ţinta unor atacuri cibernetice.

După ce acest spital a refuzat să plătească răscumpărarea cerută de piraţii informatici, datele medicale ale pacienţilor şi datele personalului spitalului au fost divulgate pe 'dark web'.