Handbalistul depășit de Cristina Neagu dă dovadă de un fairplay extraordinar: Chapeau, Cristina. Bucură-te de record

Autor: George Traicu
Publicat: 18-11-2022 21:44

Islandezul Gudjon Valur Sigurdsson i-a adresat un mesaj special Cristinei Neagu, după ce sportiva din România a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene de handbal, notează gsp.ro.

La 34-35 cu Muntenegru, meci din grupa principală a Campionatului European de handbal feminin, Cristina Neagu a înscris de 9 ori. A ajuns astfel la un total de 296 de goluri la turneele finale de Campionat European, devenind cea mai bună marcatoare din istorie în această competiție, indiferent dacă vorbim despre handbalul masculin și feminin.

O zi mai târziu, la 28-32 cu Germania, Cristina a mai punctat de 7 ori și a depășit borna de 300 de goluri la Europene. A ajuns la 303.

Până ca sportiva din România să doboare recordul de goluri, acesta era deținut de islandezul Gudjon Valur Sigurdsson, care a evoluat pentru naționala nordică între 1999 și 2020.

După realizarea Cristinei, islandezul a fost rugat de EHF să îi adreseze un mesaj CristineiHandbalistul depășit de Cristina:

„Chapeau, Cristina.

Dragă Cristina, felicitări pentru recordul stabilit. În sfârșit, în sfârșit am fost depășit de tine.

Îți respect enorm realizarea, demonstrează că ai fost în top de mulți ani și că ai fost constant la acest nivel.

Personal, sunt absolut încântat pentru tine, este o mare bucurie pentru mine, din moment ce știu cât de mult ai muncit pentru a atinge această bornă.

Bucură-te de record. Toate cele bune, Gudjon Valur Sigurdsson.”