Universitatea "Vasile Goldiș" din Arad a găsit o metodă de a reduce costurile la energie: cursuri online!

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 20-11-2022 07:12

Universitatea privată "Vasile Goldiș" din Arad va trece de luni la cursuri online, din cauza costurilor ridicate la energie, cu excepția celor trei facultăți de medicină, anunță Rador.

Prorectorul univerisității, Cristian Bența, spunea că decizia a fost luată și pentru că există platforma de studiu în format online creată în pandemie. Totuși, el a precizat că cei aproximativ 5.000 de studenți vor susține toate examenele în format fizic. Pe de altă parte, la Universitatea de stat "Aurel Vlaicu" din Arad, cursurile se vor desfășura în continuare cu prezența fizică la toate facultățile, transmit colegii de la Radio Timișoara.