S-a aflat cine sunt cei trei moldoveni bănuiți de complicitate la atentatul terorist din Istanbul

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 20-11-2022 12:40

Cei trei cetățeni moldoveni, dar și un cetățean sirian, bănuiți de complicitate la atentatul terorist din Istanbul, și-au primit mandatele de arest. Este vorba de: cetățenii moldoveni Leonid Aksakal și Ivan Kalak, un bărbat cu dubla cetățenie moldo-bulgară, Piotr Topal, precum și sirianul Amran Abdulrami. Cea de-a cincea persoană, o femeie, a fost lasată în libertate din cauza problemelor de sănătate, scrie Vesti.BG.

Drept probă pentru reținere a servit faptul că Abdulrami ar fi luat legătura cu unul dintre presupușii participanți la atacul terorist din 13 noiembrie.

Potrivit Procuraturii din Bulgaria, pe lângă sprijinirea activității teroriste, cei cinci sunt acuzați de trafic de persoane și contrabandă. Mai exact, aceștia ar fi organizat transportarea ilegală a migranților din Turcia în Bulgaria.

În acest sens, instanța a admis demersul procurorilor, precum că există pericolul real ca aceștia să fugă și să comită o altă infracțiune, din cauza că nu sunt legați în permanență de teritoriul Bulgariei.

Amintim că cinci persoane, inclusiv trei cetățeni moldoveni, au fost reținuți în Bulgaria, fiind bănuiți de complicitate la atentatul terorist din Istanbul.

Ulterior, MAEIE a venit cu o reacție la aceste evenimente, precizând că instituția s-a autosesizat imediat în urma informațiilor apărute în mass-media referitoare la reținerea cetățenilor moldoveni, suspectați de autoritățile bulgare de participare la organizarea atentatului terorist din Turcia.

De menționat că atacul cu bombă de pe strada Istiklal din Istanbul din 13 noiembrie s-a soldat cu șase morți și peste 80 de răniți. Echipa de anchetă consideră că Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) interzis în Turcia și filiala sa siriană numită Unitățile de Apărare a Poporului sunt complice la atacul terorist.