Şapte echipe europene renunţă să poarte banderola One love

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 21-11-2022 15:21

Şapte echipe europene, care anunţaseră că vor purta banderola „One Love” în timpul Cupei Mondiale din Qatar, au declarat, luni, într-un comunicat de presă, că renunţă la aceasta, potrivit news.ro.

Anglia, Ţările de Jos, Belgia, Danemarca, Germania, Elveţia şi Ţara Galilor au anunţat luni, într-o declaraţie comună, că renunţă să mai poarte banderola „One Love”.

Aceste şapte selecţionate europene şi-au exprimat dorinţa de a-şi vedea căpitanul purtând o banderolă curcubeluiu în timpul Cupei Mondiale, în sprijinul minorităţilor persecutate LBGTQ+ din Qatar.

"FIFA a fost clară că va impune sancţiuni sportive dacă toţi căpitanii noştri poartă această banderolă pe teren”, au spus echipele în comunicat.

"Nu ne putem expune jucătorii la sancţiuni sportive, aşa că le-am cerut căpitanilor noştri să nu încerce să poarte această banderolă în timpul Cupei Mondiale. Eram pregătiţi să plătim amenzi, care se aplică în mod normal pentru încălcarea regulilor vestimentare şi am fost hotărâţi să purtăm această banderolă". se arată în comunicat/

Reglementările privind echipamentele impun căpitanilor să poarte „banderole furnizate de FIFA” în fazele finale. În caz contrar, arbitrul poate cere jucătorului să părăsească terenul pentru a-şi „corecta ţinuta”, iar în cazul nerespectării acestei instrucţiuni, jucătorul poate fi avertizat, la discreţia arbitrului.

"Suntem foarte frustraţi de această decizie a FIFA, care credem că este fără precedent.. Jucătorii şi antrenorii noştri sunt dezamăgiţi, sunt mari susţinători ai incluziunii şi îşi vor arăta sprijinul în alte moduri", au arătat ei/