Spectacolul 'Să vorbesc cu tine' va fi prezentat în premieră la Teatrelli, în weekend

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 21-11-2022 17:28

Spectacolul "Să vorbesc cu tine", o producţie work in progress creat/Teatrelli, va fi prezentat în premieră sâmbătă şi duminică de la ora 19,00.

Potrivit unui comunicat Teatrelli transmis AGERPRES, de şi cu Antoaneta Cojocaru şi Daniel Pascariu, spectacolul este prezentat publicului în versiunea finală, propunând o abordare mai puţin obişnuită pe scena de teatru din Bucureşti, cea de comics în mişcare.

Pornind de la o realitate cu care ne confruntăm permanent, lipsa unei comunicări reale şi distanţele pe care le creăm între noi, "Să vorbesc cu tine" este o alegorie a poveştilor de dragoste din zilele noastre, cu tot absurdul pe care îl conţin, prezentat însă într-o notă ludică, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

"Mi-am dorit, împreună cu Daniel Pascariu şi Vladimir Turturică, să construim o poveste despre oamenii contemporani, despre barierele pe care le punem în comunicarea cu celălalt, despre neîncredere, despre distanţare, despre timpul şi spaţiul de care avem nevoie ca să ne împăcăm cu noi înşine şi să primim alt om în viaţa noastră. Sper ca noi să reuşim să vorbim cu umor despre o poveste romantică, cu multiple semnificaţii actuale. Am căutat să inventăm o cheie comună de joc, comică şi ironică totodată, care să sublinieze absurdul pe care îl generează frica. Uneori vorbim atât de mult şi nu ne spunem nimic de fapt. Uneori avem atâta nevoie să vorbim şi, când ajungem faţă în faţă, nu avem curaj să zicem mare lucru. Învăţăm să ne închidem neîncetat, în mii de feluri, şi ne deschidem foarte rar. Şi timpul trece sau îl lăsăm să treacă", povesteşte actriţa Antoaneta Cojocaru.

Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.