Ionel Brătianu, omagiat în plenul Senatului, la 95 de ani de la moartea sa

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-11-2022 16:53

Senatul l-a omagiat luni, în plen, la propunerea grupului PNL, pe premierul Marii Uniri, Ionel Brătianu, la 95 de ani de la moartea sa.

A fost audiată înregistrarea unui discurs al fostului prim-ministru despre cultura naţională, potrivit Agerpres.

"Anul acesta, pe 24 noiembrie, se împlinesc 95 de ani de la trecerea în eternitate a lui Ionel Brătianu. Dincolo de calitatea sa de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Ionel Brătianu a fost numit pe bună dreptate primul ministru al Marii Uniri datorită rolului pe care l-a avut în participarea României la Primul Război Mondial, a modului în care a contribuit la realizarea şi recunoaşterea Unirii de la 1918 şi, nu în ultimul rând, în realizarea actului de la Alba Iulia de încoronare a familiei regale", a afirmat senatorul PNL Liviu Brătescu.