Șase persoane au fost rănite în urma unui accident produs în Harghita

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-11-2022 18:04

Șase persoane au ajuns la spital, luni, în urma unui accident petrecut pe o șosea din județul Harghita.

Un bărbat de 32 de ani care conducea un autoturism pe DN 13/A, dinspre Odorheiu Secuiesc spre localitatea Corund, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani din județul Mureș, conform Mediafax.

Patru pasageri cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, precum și cei doi șoferi au fost răniți. Cei 6 au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„De asemenea, cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero. Cercetările sunt continuate de polițiști, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului”, informează IJP Harghita.