Deputat PNL, despre scenariul ieşirii PNL de la guvernare: Este o opţiune. Membrii acestei coaliţii să ţină puţin săbiile în teacă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 21-11-2022 22:25
Actualizat: 21-11-2022 23:35

Deputatul PNL Călin Ioan Bota a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre scenariul ieşirii PNL de la guvernare, pe fondul tensiunilor din coaliţie, că este o opţiune şi că membrii acestei coaliţii ar trebui să ţină puţin săbiile în teacă şi discuţiile mai contondente să fie purtate în spatele uşilor închise. Bota a mai precizat că dat fiind situaţia actuală internaţională, este un act de normalitate şi de responsabilitate ca liberalii să guverneze împreună cu PSD, anunță News.ro.

”În această perioadă, eu cred că toţi membrii acestei coaliţii să ţină puţin săbiile, cuţitele în teacă şi discuţiile mai contondente să fie purtate în spatele uşilor închise pentru că sunt prea multe teme care sunt aruncate pe piaţă pentru arăta pisica unui ministru sau altuia, în general din din tabăra liberală: Virgil nu a făcut, Boloş nu a făcut, Bode nu a făcut. Aceste discuţii trebuie purtate la nivel de coaliţie. Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, este şi această opţiune, pentru că noi până acum nu am sprit la gâtul niciunui ministru. Este o opţiune, că procentul e realizare este de 0,01% sau de 99% este o altă discuţie”, a spus Bota despre scenariul ieşirii PNL de la guvernare.

Întrebat dacă mai vede PNL la guvernare din luna mai, Călin Ioan Bota a precizat că, dat fiind situaţia actuală, este un act de normalitate, de responsabilitate ca liberalii să guverneze împreună cu PSD.

”Am făcut acest lucru pentru a avea o majoritate solidă care să guverneze România în această perioadă complicată internaţional. Cred că e un act de normalitate să stăm la guvernare, însă nu în orice condiţii”, a precizat el.