A fost visul meu să joc la această Cupă Mondială, afirmă Eriksen la un an după criza cardiacă

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 22-11-2022 12:12

Imaginile cu Eriksen prăbuşit pe gazonul stadionului din Copenhaga, în iunie 2021, în cursul meciului dintre Danemarca şi Finlanda de la EURO 2022, înconjurat de coechipierii săi, care încercau să-l protejeze de curiozitatea deplasată a camerelor de televiziune, au marcat întreaga lume. În acele momente, toată gloria pe care i-a adus-o până atunci fotbalul s-a şters în faţa destinului personal al unui om a cărui viaţă era în joc.

Acest accident "m-a făcut să apreciez şi mai mult faptul că sunt în viaţă şi sunt alături de familia mea. Cred că toate celelalte au fost lăsate deoparte", a recunoscut fotbalistul danez, care se pregăteşte să debuteze la CM 2022. "Primul meu obiectiv a fost mereu acela de a fi un bun soţ, în sfârşit un soţ bun şi un tată bun", continuat el.

Dar, la 29 de ani la momentul respectiv, lui Eriksen mai puteau să-i rămână câţiva ani de carieră şi foarte repede, odată trecută enorma sperietură, şi-a plănuit o revenire pe care mulţi o considerau dificilă. După instalarea unui defibrilator, care l-a obligat să-şi rezilieze contractul cu Inter Milano, din cauza reglementărilor italiene pentru acest tip de dispozitiv, fotbalistul a luat drumul spre Amsterdam.

"Cred că una dintre primele discuţii pe care le-am avut cu medicii la Amsterdam a fost despre obiectivul meu de a juca la Cupa Mondială, dacă totul merge bine. Era visul meu la acesta vreme", şi-a amintit vedeta naţionalei Danemarcei.

Un vis devenit realitate: "Am jucat din nou în martie (2022) şi am putut disputa o serie de meciuri. Chiar nu mă aşteptam. E pur şi simplu grozav", a recunoscut Eriksen, care se află în prezent sub contract cu Manchester United.

"Înainte de ceea ce i s-a întâmplat la EURO, am spus că el este inima echipei noastre", a declarat la rândul său selecţionerul danez Kasper Hjulmand, care a evidenţiat modul în care Eriksen se implică "în luarea deciziilor, în modul lui de a gestiona ritmul meciului, de a-l controla cu pasele, inteligenţa viziunea" . "Este grozav să-l avem din nou alături de noi, este un jucător fantastic şi o persoană şi mai minunată. Ne oferă atât de multe", a subliniat tehnicianul.

Dar Eriksen şi Danemarca nu au venit în Qatar doar ca să facă act de prezenţă. Eliminaţi la penalty-uri de viitoarea finalistă Croaţia, în optimile de finală ale CM 2018, danezii au atins semifinalele la EURO 2020, unde au condus Anglia pe Wembley înainte de a ceda în prelungiri (1-2).

"Cât de departe vrem să ajungem? Visam la ceva mare", a spus Eriksen, înaintea debutului Danemarcei la CM 2022, marţi, împotriva Tunisiei. Meciul se va disputa în Grupa D a competiţiei, din care face parte şi campioana mondială en titre, Franţa, care va înfrunta la rândul ei Australia.