Un bărbat a decedat în timpul serviciului după ce a căzut de la o înălţime de 30 de metri

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 22-11-2022 13:03

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a decedat marţi după ce a căzut de la o înălţime de 30 de metri, în timp ce efectua lucrări de renovare a unei hale industriale aflată în localitatea Bârseşti, a anunţat IPJ Gorj.

Potrivit sursei citate, Poliţia Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă, cu privire la faptul că o persoană aflată în timpul serviciului a căzut de la înălţime, informează Agerpres.

"Poliţiştii însoţiţi de reprezentanţi din cadrul ITM Gorj s-au deplasat la faţa locului, stabilind că un bărbat de 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se afla la serviciu şi efectua lucrări de renovare a unei hale industriale situată în localitatea componentă Bârseşti, a căzut de la o înălţime de aproximativ 30 de metri. În urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical sosit la faţa locului, a fost constatat decesul. Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În paralel, o anchetă a fost demarată şi de către inspectorii de muncă.