Zelenki, discurs la Consiliul de Securitate al ONU: 'Zeci de mii de persoane sunt lipsite de energie... Acestea sunt, în mod clar, crime împotriva umanității'

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 24-11-2022 03:11

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia de crime împotriva umanităţii, după ultima rundă de bombardamente cu rachete care au vizat infrastructura energetică a ţării şi au provoc at întreruperi de curent în întreaga ţără, informează Rador.

Adresându-se reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, Volodimir Zelenski a spus că Rusia distruge metodic oraşele ucrainene prin atacuri nediscriminatorii. "Spitalele, şcolile, transportul public, cartiere întregi - toţi suferă din cauza terorii ruse, care a dus la o cădere totală a sisemului energetic electric, nu numai în Ucraina, dar şi în ţara vecină, Republica Moldova. Şi asta în timp ce temperaturile sunt sub zero grade. Zeci de mii de persoane sunt lipsite de surse de energie, de electricitate şi căldură, sunt lipsite de apă. Acestea sunt, în mod clar, crime împotriva umanităţii", a declarat Volodimir Zelenski.