Cum a fost marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 26-11-2022 02:47

În România s-au înregistrat peste 66.000 de victime ale violenței domestice numai în primele 9 luni ale acestui an, informează Rador.

De Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, politicienii au arătat că este nevoie de legi mai bune de aplicare a sistemului electronic de monitorizare a agresorilor la nivel național, dar și de o coordonare mai bună a tuturor factorilor implicați în combaterea acestui fenomen.

De asemenea, Ministerul Justiției a amintit că a pus în dezbatere publică proiectul privind extinderea ordinului de protecție și în afara cadrului domestic, în vederea protejării tuturor victimelor actelor de violență. Pentru a marca această zi, clădirile Ministerului Justiției și Ministerului Apărării Naționale au fost iluminate în portocaliu.