Republica Moldova intervine pe piața energiei electrice și mărește schema de ajutor de stat pentru populație

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 30-11-2022 11:33

Consumatorii casnici din Republica Moldova ar urma să achite pentru energia electrică consumată un tarif între 4,2 lei și 5,2 lei pentru kWh, în funcția de categoria de vulnerabilitate.

Astfel, cetățenii din categoria de vulnerabilitate energetică „medie” vor achita 5,2 lei/kWh, cei din categoria vulnerabilitate „ridicată” – 4,7 lei/kWh, iar cei din categoria „foarte ridicată” – 4,2 lei/kWh, conform deschide.md.

Compensațiile vor fi aplicabile pentru primele 75 kWh consumate.

„Prieteni, Guvernul este alături de oameni. În imagine este modul în care statul va compensa tariful la energie electrică. Peste 70% din toate locuințele se încadrează în categoria de vulnerabilitate ridicată și foarte ridicată. Vom compensa pentru a ajuta să trecem cu bine de această iarnă. Facem tot posibilul să ținem țara conectată la gaze, energie electrică și căldură. Vă mulțumim pentru susținere și pentru economisirea resurselor energetice”, a scris vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Vicepreședintele Comsiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Radu Marian, a precizat că agresiunea rusă în Ucraina și șantajul Kremlinului împotriva R.Moldova afectează direct cetățenii statului.

„Din cauza distrugerii infrastructurii energetice a Ucrainei și a reducerii volumelor de gaze rusești, prețul la energie electrică crește, din păcate. Guvernul deja a anunțat compensații la factura de energie electrică”, a precizat el.