Maria Koleşnikova, liderul protestelor din 2020 din Belarus, a fost mutată de la terapie intensivă în alt salon

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 01-12-2022 22:22

Liderul protestelor din Belarus, Maria Koleşnikova, a fost mutată din salonul de terapie intensivă şi a fost dusă într-un alt salon al unui spital, după ce starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit, au declarat joi aliaţii politici ai săi.

Spitalul nu a făcut public diagnosticul Mariei Koleşnikova, care a suferit luni o intervenţie chirurgicală, dar tatăl acesteia a declarat că acum este capabilă să mănânce. Aliaţii Mariei Koleşnikova au declarat că este posibil ca aceasta să fi suferit de ulcer perforat, dar Reuters nu a putut verifica informaţiile, informează Reuters, citat de Rador.

Maria Koleşnikova, unul din liderii protestelor din 2020 din Belarus împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, execută în prezent o pedeapsă de 11 ani de închisoare pentru implicare în protestele de masă.