Tensiune la granița dintre Belarus și Ucraina: dronă pusă la pământ de grănicieri

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 02-12-2022 17:43

O altă dronă a fost forțată să aterizeze la granița dintre Belarus și Ucraina, a declarat pentru agenția BelTA Comitetul de Stat pentru Frontieră din Belarus.

Potrivit sursei citate, la 1 decembrie, personalul serviciului de frontieră din Belarus și personalul armatei au detectat o dronă care zbura deasupra punctului de control de frontieră Mokrany (Domanovo pe partea ucraineană) la aproximativ 1.200 de metri de frontiera de stat, la o altitudine de aproximativ 300 de metri.

Drona zbura dinspre Ucraina spre teritoriul statului Belarus. Drona a fost pusă la pământ de forțele din Belarus. Drona nu avea semne de identificare și avea o cameră video încorporată în scopul recunoașterii teritoriului belarus din apropierea frontierei.

Autoritățile din Belarus au deschis o anchetă în acest caz. Evenimente similare au avut loc la 2 noiembrie și la 16 noiembrie.