Viktor Orban: Sancţiunile UE asupra gazului și energiei nucleare 'ar avea consecinţe tragice pentru Ungaria'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 02-12-2022 14:00

Extinderea sancţiunilor Uniunii Europene asupra gazului rusesc şi energiei nucleare "ar avea consecinţe tragice pentru Ungaria" şi guvernul lucrează pentru a obţine scutire de la orice astfel de decizii, a declarat prim-ministrul Viktor Orban vineri postului public Kossuth Radio, citat de agenţia MTI.

La începutul războiului, Uniunea Europeană spera să încheie războiul prin sancţiuni sau măcar să faciliteze acest obiectiv, dar ele "nu ne-au adus cu niciun centimetru mai aproape" de sfârşitul conflictului, a spus Orban în interviu, potrivit Agerpres.

"Ne confruntăm cu o iarnă grea", cu situaţia din Ucraina devenind mai tot mai dificilă, a declarat Orban. Între timp, deşi Rusia a suferit pierderi, veniturile ei din energie sunt în creştere şi astfel "politica de sancţiuni nu şi-a îndeplinit scopul", a notat el.

În timp ce Ungaria a obţinut o scutire de la restricţia privind ţiţeiul ce va intra în vigoare la 5 decembrie şi are astfel acces la

petrolul necesar ţării, ea nu se poate desprinde singură de efectele sancţiunilor asupra preţurilor, a mai spus Orban.

Ungaria până acum "şi-a atins întotdeauna obiectivele naţionale" în negocierile privind sancţiunile "şi astfel avem speranţe când intrăm în următoarea rundă de dezbateri privind cel de-al 9-lea pachet" de sancţiuni împotriva Rusiei. În acelaşi timp, guvernul trebuie să lupte împotriva "presiunii constante" pentru "a ne proteja interesele", a adăugat el.