Cutremur neobișnuit în România - Epicentrul a fost în câmpia Bărăganului

Autor: F. P.
Publicat: 02-12-2022 19:45
Actualizat: 02-12-2022 19:46

Un cutremur cu magnitudinea 2,6 a avut loc vineri seara în județul Ialomița. Epicentrul a fost la Amara, la nord-vest de Slobozia.

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 18.23 în județul Ialomița.

Acesta a avut magnitudinea 2,6 și s-a produs la adâncimea de 8 kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brăila (89 km), București (96 km), Ploiești (106 km), Galați (109 km), Constanța (118 km).