Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 02-12-2022 20:20

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 410,446 milioane de lei (83,259 milioane de euro), informează Agerpres.

Indicele principal BET a consemnat la închidere o creştere cu 1,65%, la 11.924,70 puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, s-a apreciat cu 1,58%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat cu un câştig de 1,50%.

În acelaşi timp, indicele SIF-urilor, BET-FI, a urcat cu 0,55%, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa pe plus cu 1,44%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o creştere cu 0,71%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a câştigat 1,18%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 15,599 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 10,197 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea - 4,522 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Dafora (+8,33%), MedLife (+7,44%) şi Şantierul Naval Orşova (+5,45%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-14,29%), Armătura (-12,50%) şi Promateris (10,45%).