Localități din Zaporojie și Herson au fost bombardate de trupele ruse în noaptea de vineri spre sâmbătă

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 03-12-2022 10:25

Trupele ruse au tras cu rachete asupra unei localităţi din regiunea ucraineană Zaporijjia, în noaptea de vineri spre sâmbătă, avariind mai multe clădiri, scrie Rador.

Guvernatorul regiunii, Oleksandr Staruh, a precizat că au fost înregistrate două bombardamente. Totodată, oficialul a menţionat că, potrivit informațiilor preliminare, atacul nu s-a soldat cu victime.

Locuitorii din Herson au raportat și ei explozii, sâmbătă dimineaţă, deşi alertele de raid aerian nu au fost declanşate nici în oraş, nici în regiune.

Autoritățile locale și armata nu au comentat încă exploziile semnalate de localnici. Invadatorii ruși bombardează în fiecare zi regiunea Herson, lansând atacuri de pe malul stâng al Niprului.

Un civil a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi în regiunea est-ucraineană Doneţk, în bombardamentele lansate de armata rusă în ultimele 24 de ore - a raportat, sâmbătă, guvernatorul regiunii, Pavlo Kirilenko. Potrivit acestuia, decesul a fost înregistrat în Soledar. De la începutul invaziei ruse la scară largă, în regiunea Doneţk, trupele ocupanţilor au ucis 1.236 de civili şi au rănit alţi 2.675. Acest bilanţ nu include victimele războiului din Mariupol şi Volnovaha.