Putin vrea liniște în țară: Au fost interzise mitingurile în apropierea clădirilor instituţiilor de stat

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 06-12-2022 07:42
Actualizat: 06-12-2022 08:43

Gările, aeroporturile, instituțiile de învățământ și teritoriile adiacente clădirilor autorităților publice sunt acum incluse pe lista locurilor în care este interzisă organizarea de mitinguri, marșuri și demonstrații, anunță Tass, potrivit Rador.

O normă în acest sens este cuprinsă într-o lege publicată luni, care a fost semnată de președintele rus, Vladimir Putin. Aceeași listă include porturi maritime și fluviale, clădiri de asigurări sociale, organizații educaționale și medicale, terenuri pentru copii și sport.

Va fi interzisă organizarea de mitinguri atât în clădirile autorităților, cât şi pe teritoriile adiacente acestora. Interdicția se aplică și zonelor din apropierea obiectivelor de importanţă vitală, inclusiv a celor care asigură activitatea rețelelor electrice, termice și hidrografice. Decizia se aplică și bisericilor și altor clădiri de cult, precum și terenurilor pe care sunt amplasate.

În același timp, interdicția nu va fi extinsă la cultul public și la alte rituri și ceremonii religioase, dacă acest lucru se datorează caracteristicilor istorice, culturale și alte obiective ale subiecţilor Federației Ruse.