Se schimbă din nou Legea audiovizualului! Senator PNL: 'Se impune o rescriere în totalitate'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-12-2022 00:07
Actualizat: 07-12-2022 07:29

Senatorul Vlad Mircea Pufu va conduce grupul de lucru ce va elabora noua lege a audiovizualului, anunță grupul PNL din Senat.

Președintele interimar al Senatului, senatorul PNL Alina Gorghiu, și președintele comisiei pentru cultură și media, senatorul PNL Viorel Badea, l-au desemnat pe senatorul PNL Vlad Mircea Pufu să fie coordonator al grupului de lucru ce se va ocupa de elaborarea noii legi a audiovizualului. Lucrul la noua lege va porni din sesiunea parlamentară care va începe în februarie 2023.

Deși legea a intrat în vigoare de curând, Colegiul Legislativ a făcut observații în privința multor articole, care devin aproape inaplicabile. Din 1996, când a fost elaborată legea, și până acum, s-au făcut numeroase amendamente, astfel că în acest moment actul normativ are nevoie de corecții pe fond.

“Se impune o rescriere în totalitate a Legii audiovizualului la recomandarea Consiliului Legislativ. Este nevoie de o actualizare, astfel încât să rezulte o lege modernă, adaptată perioadei pe care o traversează media audiovizuală. O lege deplin armonizată și cu noua directivă pe care Uniunea Europeană o recomandă în legătură cu un act normativ privind libertatea mass-media”, a declarat senatorul PNL Vlad Pufu.

Senatorul Vlad Pufu este și secretarul comisiei pentru afaceri europene a Senatului României.