Serghei Șoigu numără morții lui Zelenski, bucată cu bucată: Ucraina a pierdut numai în noiembrie peste 8.000 de soldați

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 06-12-2022 13:12

Serghei Şoigu a anunţat că pierderile forţelor armate ale Ucrainei, în luna noiembrie, se ridică la peste 8.300 de morţi. De asemenea, potrivit ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, printre pierderile înregistrate de Kiev se numără cinci avioane, zece elicoptere, 149 de tancuri și peste 300 de vehicule blindate de luptă, informează Rador.

'Forțele Armate ale Ucrainei au pierdut peste 8.300 de militari, precum și cinci avioane și zece elicoptere, în cursul lunii noiembrie', a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, marţi, în timpul unei conferinţe organizată la sediul ministerului. 'Pierderile inamice în luna noiembrie s-au ridicat la peste 8.300 de militari, cinci avioane, zece elicoptere, 149 de tancuri și peste 300 de vehicule blindate de luptă', a declarat Şoigu. Potrivit ministrului rus al apărării, forțele armate ale Rusiei au provocat daune semnificative forțelor armate ucrainene pe linia forntului Luhansk-Donețk și Iujno-Donețk.