Zelenski ia premiu după premiu: A fost desemnat personalitatea anului 2022 de Time Magazine / Foto

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 07-12-2022 17:14
Actualizat: 07-12-2022 18:25

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care încarnează rezistenţa Ucrainei în faţa invaziei Rusiei, a fost desemnat personalitatea anului 2022 de către revista americană Time, care aduce un omagiu ”spiritului Ucrainei”, relatează AFP.

”Indiferent că bătălia pentru Ucraina suscită speranţă sau frică, Volodimir Zelenski a galvanizat lumea într-un fel pe care nu l-am mai văzut de decenii”, scrie redactorul-şef al Time, Edward Felsenthal.

”Pentru că a dovedit că curajul poate fi la fel de contagios ca frica, pentru că i-a îndemnat pe oameni şi naţiunile să se unească pentru a apăra libertatea, pentru că a amintit lumii fragilitatea democraţiei - şi a păcii -, Volodimir Zelenski şi spiritul Ucrainei sunt personalităţile anului 2022 ale TIME”, anunţă revista, cu sediul la New York.

”În săptămânile de după începutul bombatrdamentelor ruse, la 24 februarie, decizia sa de a nu fugi din Kiev, ci de a rămâne şi de a se alătura susţinătorilor a fost crucială. De la primul său mesaj de 40 de secunde pe Instagram, la 25 februarie - care arată că cabinetul său şi socioetatea civilă erau intacte şi la locul lor -, la discursurile zilnice susţinute la distanţă în faţa (membrilor) unor instituţii precum parlamente, banca Mondială şi Grammy Awards, preşedintele Ucrainei era peste tot”, subliniază redactorul-şef al Time.

În 2021, antreprenorul miliardar Elon Musk, patronul SpaceX şi Tesla, care a cumpărat Twitter între timp, a fost desemnat personalitatea anului a revistei Time.