Mesajul președintelui Curții Constituționale, de Ziua Constituției

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 08-12-2022 09:33

Celebrăm astăzi, 8 decembrie 2022, Ziua Constituției, Lege fundamentală menită a defini bazele statului de drept și ale democrației.

Constituția exprimă manifestarea suverană a voinței poporului român pentru democrația constituțională, întemeiată pe tradițiile constituționale românești și valorile comune ale constituționalismului european.

În cei 31 de ani de la adoptare, Constituția a avut un rol eminent în afirmarea și consolidarea unității și indivizibilității statului român, unității poporului și egalității între cetățeni.

Garant al supremației Constituției, Curtea Constituțională a României a contribuit, prin deciziile sale, la respectarea principiului separării puterilor, a echilibrului lor și a colaborării loiale între autoritățile statului, precum și la promovarea funcționării modelului democratic de tip occidental, pentru care românii au optat prin Revoluția din Decembrie 1989.

Cu prilejul aniversării Constituției noastre, considerăm că, prin prerogativele încredințate, noi, judecătorii Curții Constituționale, avem o îndatorire de onoare în afirmarea identității constituționale, în apărarea și asigurarea supremației Constituției, în deplin acord cu respectarea angajamentelor internaționale ale României în spațiul euroatlantic.