O bibliotecă în living, nu doar utilă, ci absolut obligatorie pentru cei care se respectă!

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 09-12-2022 20:08

Oricât de mică sau mare ar fi o locuință, camera de zi este întotdeauna amenajată cu atenție. Chiar dacă este vorba de un apartament cu o singură cameră, aceasta este sistematizată astfel încât să poată fi transformată rapid în dormitor sau sufragerie. Practic, nimeni nu poate renunța la energia tonică pe care o transmite un spațiu destinat activităților de peste zi, din această mică "oază" nelipsind niciodată o bibliotecă pentru living.

În ciuda curentului minimalist care acordă prioritate în special obiectelor cu adevărat utile unei familii, venind cu propunerea de a renunța la aglomerarea spațiilor, această piesă de mobilier a rămas favorita designerilor și cumpărătorilor. Dimensiunile și structura modelelor de pe piață au suferit modificări semnificative de-a lungul anilor, tocmai pentru a urma conceptul modern de realizare a unui spațiu cât mai luminos și mai aerisit.

Cărțile, principalele articole depozitate într-o biblioteca living, au fost înlocuite treptat de obiectele decorative în tendințe sau de elementele propuse în arta feng-shui și aromaterapie. Vei putea remarca adesea, așezate pe rafturile sale, candele parfumate, fotografii în rame deosebite, obiecte cu simbolistică orientală, dar și colecții de lux publicate de diverse edituri.

Versatilitatea stilurile și dotările practice

Având în vedere că sufrageria este considerată o cameră "multifuncțională", în care se pot desfășura activități foarte diferite, precum cititul, privitul la televizor, relaxarea, organizarea jocurilor de interior sau servirea cinelor festive, se dorește ca acest mediu să fie unul foarte confortabil, funcțional și mai ales elegant. Cu modelele de pe piața mobilei poți obține un living ca la carte, care să îndeplinească perfect toate aceste cerințe. Dotate cu dulap pentru sistematizarea articolelor vestimentare și accesoriilor, corp supraetajat pentru diverse obiecte uzuale, comodă TV și vitrină, acestea răspund unor numeroase preferințe și cerințe.

Concepute pentru a oferi un spațiu cât mai generos, modelele de bibliotecă pentru living îți permit să depozitezi o varietate de lucruri, de la haine și accesorii la cărți, într-o manieră stilată și organizată. Cu ajutorul compartimentelor deschise poți evidenția cu ușurință atât colecțiile personale de cărți, cât și fotografiile preferate sau alte piese decorative, reușind să impresionezi fiecare invitat ce îți trece pragul casei.

Colecțiile dedicate tinerilor propun elemente ușor excentrice, ideale pentru spațiile moderne. Fronturile de un luciu intens, care oferă spațiului mai multă luminozitate, canelurile delicate și mânerele negre sunt detaliile principale ale acestor colecții. Vei remarca seturi echipate cu sisteme elegante de iluminare LED, corpuri, vitrine și polițe suspendate de diverse dimensiuni, precum și comodă TV integrată.

Un avantaj esențial al acestor piese este acela că versatilitatea stilurilor le permite amplasarea în decoruri foarte variate. Sistemele modulare multifuncționale cu design modern, rafturile din sticlă iluminate din spate cu lumini LED și posibilitatea de a agăța elemente la orice înălțime, în funcție de preferințe, sunt caracteristici foarte îndrăgite de adepții stilului modern.

Materiale rezistente și culori în trend

Realizate din PAL de înaltă calitate, modelele de bibliotecă pentru living sunt considerate longevive, rezistența lor oferind garanția că te vei putea bucura de produsul ales timp îndelungat. Grosimea plăcilor și calitatea materialelor atent selecționate asigură durabilitatea mobilierului, având rezistență la zgârieturi, deteriorări, umezeală și temperaturi ridicate. Mai mult decât atât, culorile în tendințe, sonoma și maro, reprezintă o combinație armonioasă, ușor de întreținut, ce adaugă o notă modernă, dar și elegantă oricărui interior.

Transformă camera de zi într-un adevărat colțișor zen cu o bibliotecă living în vogă! Vibe-ul pozitiv resimțit de întreaga familie va fi datorat și acestui mobilier "magic", cu rol atât de important într-o casă.