Apăsată de criza energetică, UE găsește 18 miliarde de euro pe care vrea să-i doneze Ucrainei: Parlamentul are ultimul cuvânt

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 10-12-2022 21:16
Actualizat: 10-12-2022 22:38

Consiliul European, din care fac parte reprezentanții statelor membre, a ajuns astăzi la un acord care va permite Uniunii să acorde Ucrainei, anul viitor, un ajutor financiar în valoare de 18 miliarde de euro, informează Rador.

Propunerea a fost adoptată prin procedură scrisă și va fi transmisă Parlamentului European pentru un posibil vot, săptămâna viitoare.

Marți, la reuniunea miniștrilor de finanțe, Ungaria s-a opus prin veto acestei măsuri, pe motiv că acordă în mod individual ajutor Ucrainei, afectată de războiul început de Rusia.