Andrei Caramitru șochează din nou: Propunere anti-Rusia care ar putea porni al Treilea Război Mondial

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 12-12-2022 09:49

Andrei Caramitru, consultant financiar și fost consilier al președintelui USR, oferă propria variantă de rezolvare a conflictului din Ucraina. Soluția lui Caramitru seamănă însă cu un veritabil început de război mondial, în condițiile în care Rusia rămâne o putere nucleară.

„În cazul în care Polonia ar intra în Belarus, România și Ucraina ar intra în Transnistria, Turcia ar ajuta Georgia să primească ruși, Kazahstanul și Armenia ar ieși din CSTO și Japonia revendică Insulele Kurile - toate acestea nu sunt puncte majore de escaladare. Rusia ar dispărea. Chiar nu este dificil...”, scrie Andrei Caramitru pe Facebook.

Conflictul din Ucraina durează deja de aproape 10 luni, de la atacul declanșat de Rusia pe 24 februarie 2022. Ceea ce se dorea a fi o invazie rapidă și o anihilare a regimului de la Kiev s-a transformat într-un război de uzură, cu un mare consum de arme și muniții de ambele părți. Ucraina, susținută logistic de țările NATO, a reușit să respingă numeroase atacuri, însă nu a reușit să împiedice anexarea unor vaste teritorii din sudul și estul țării. Pe măsură ce iarna se instalează pe front, experții au prognoze contradictorii cu privire la evoluția conflictului în următoarele luni.