Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 12-12-2022 20:26

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni, cu o valoare a tranzacţiilor de 29,524 milioane de lei (5,99 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,38%, până la 12.206,40 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un declin de 0,40%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,41%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,80%, potrivit Agerpres.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,56%, dar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o coborâre de 0,02%.

Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,56%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 10,4 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 3,3 milioane de lei, şi de cele ale Romgaz - 2,5 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroargeş (+7,73%), Romcab (+3,85%) şi Sphera Franchise Group (+2,09%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Şantierului Naval Orşova (-8,70%), UCM Reşiţa (-7,44%) şi STK Emergent (-6,25%).