Dezvăluiri de pe frontul războiului: Ucraina se teme că Rusia ar putea lansa o ofensivă de amploare la începutul anului

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 14-12-2022 06:12

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a afirmat, marţi, că există riscul ca armata rusă să aibă capacitatea de a lansa o "ofensivă de amploare" în ianuarie sau februarie, conform postului de televiziune CNN, anunță Mediafax.

Capacitatea Rusiei de a lansa o "ofensivă de amploare" ar putea fi restabilită în ianuarie sau februarie, a declarat Dmitro Kuleba.

"În mod clar, ruşii încă menţin speranţele de a sparge liniile noastre şi de a avansa mai mult pe teritoriul Ucrainei", a subliniat ministrul ucrainean de Externe.

În septembrie, Rusia a mobilizat 300.000 de rezervişti, iar Dmitro Kuleba consideră că menţinerea operaţiunilor de instruire a acestora şi mutarea echipamentelor militare grele semnalează că Moscova vrea să ocupe zone mai mari din Ucraina.