Bărbat arestat, după ce a violat o fată de 17 ani pe care o avea în plasament

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 14-12-2022 10:43

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, adolescenta a depus în cursul lunii octombrie, la Poliţia oraşului Negreşti, o plângere cu privire la faptul că ar fi fost victima unor abuzuri sexuale, indicându-l drept autor pe bărbatul în grija căruia se afla.

"Pe data de 21 octombrie 2022, a fost emis un ordin provizoriu de protecţie faţă de prezumtivul autor, pe o perioadă de 5 zile. Ulterior, Judecătoria Vaslui a emis un ordin de protecţie pe o perioadă de şase luni. Minora a fost plasată într-un centru al DGASPC Vaslui pentru evaluare şi consiliere psihologică. Pe 8 decembrie, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii negreşteni au dispus faţă de bărbatul cercetat măsura reţinerii, pentru 24 ore, iar pe data de 9 decembrie, faţă de acesta, Judecătoria Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a dispus măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, în formă continuată, şi agresiune sexuală, în formă continuată.