Borussia Dortmund, cel mai popular club din Bundesliga, detronând pe Bayern Munchen (studiu)

Autor: George Traicu
Publicat: 14-12-2022 18:06

Borussia Dortmund a detronat pentru prima dată pe Bayern Munchen în topul celor mai populare cluburi din Bundesliga, scrie DPA.

Potrivit unui studiu efectuat de compania SLC Management pentru ediţia trecută a campionatului, companie ce realizează un astfel de clasament de opt ani, este o premieră faptul că bavarezii nu mai ocupă prima poziţie a podiumului.

Studiul şi-a bazat rezultatul pe 18 criterii, variind de la numărul de membri ai cluburilor, numărul de fan-cluburi şi suporteri, audienţă TV şi relevanţă pe reţelele de socializare.

Peste 30.000 de microbişti au fost chestionaţi de compania de cercetare din Nurnberg.

Conform studiului, pe poziţia a 3-a a urcat Eintracht Frankfurt, cu puţin înaintea Borussiei Moenchengladbach.

Semnificativ este că Hertha Berlin a alunecat de pe poziţia a 8-a pe a 15-a, în timp ce Bayer Leverkusen a urcat de pe 17 pe 11.

Greuther Furth, care a si retrogradat, a fost cea mai puţin populară echipă din prima liga germană de fotbal.