Trafic blocat pe o șosea din județul Sibiu din cauza unei coliziuni între un camion și un autocar

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 15-12-2022 17:36
Actualizat: 15-12-2022 18:03

Un camion și un autocar s-au ciocnit pe DN 14B din județul Sibiu. Traficul prin zonă este blocat, anunță autoritățile.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 14B Blaj-Mediaș, la kilometrul 43, în zona localității Țapu din județul Sibiu, informează Mediafax.

Autoritățile anunță că s-a produs o coliziune între un autocamion și un autocar care transporta 10 muncitori.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, au precizat autoritățile. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri.