Mislav Orsic, după ce a marcat golul care i-a adus Croației bronzul la Mondiale: 'Încă nu realizez ce am reuşit. Este cel mai important gol din carieră'

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 17-12-2022 20:18

Mijlocaşul Mislav Orsic, autorul golului victoriei Croaţiei în meciul cu Maroc pentru locul 3 la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, a afirmat că "este cel mai important gol din cariera sa", informează AFP.

"Încă nu realizez ce am reuşit. Poate voi realiza mai târziu", a spus Orsic, scrie agerpres.ro.

"Am făcut un meci bun, a fost extraordinar. Am meritat să câştigăm. Şi am înscris cel mai important gol al carierei mele", a adăugat el.

Selecţionata Croaţiei a câştigat medaliile de bronz la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Marocului cu scorul de 2-1 (2-1), sâmbătă, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în finala mică a competiţiei.

Vicecampioana mondială din 2018 s-a impus meritat în faţa revelaţiei ediţiei actuale, Marocul, rămasă fără suflu pe linia de sosire. Josko Gvardiol (7) şi Mislav Orsic (42) au înscris pentru echipa antrenată de Zlatko Dalic, în timp ce Achraf Dari (9) a marcat golul echipei africane.