În ciuda contextului economic, Gral Medical face o investiție uriașă în două spitale de oncologie în Ploieşti şi Craiova

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-12-2022 05:10
Actualizat: 20-12-2022 05:42

Operatorul de servicii medicale private Gral Medical, controlat de antreprenorul român Robert Şerban, va investi 13 milioane de euro în două spitale de oncologie în Ploieşti şi Craiova, dar are în plan şi extinderea spitalulului din Capitală.

„Ne bucurăm că vom demara construirea primului spital din Ploieşti, nu a fost uşor să luăm această decizie având în vedere contextul economic din 2022. Atunci când operatorii de servicii medicale încearcă să îşi menţină rezultatele la nivelul anilor anteriori şi să fie rezervaţi la investiţii, noi am luat o altă decizie şi anume să investim în mai multe spitale“, a declarat pentru ZF Robert Şerban, acţionarul Gral Medical.

Luna aceasta Gral Medical a început construirea spitalului oncologic din Ploieşti. Spitalul oncologic va avea o suprafaţă de 1.465 mp şi va avea o capacitate de 20 de paturi. În primele 11 luni din acest an Gral Medical a avut o cifră de afaceri de 44 mil. euro, iar până la final de an estimează că va ajunge la afaceri de 50 mil. euro.