CCR a publicat, luni, Decizia 648 din 14 decembrie 2022 în care argumentează de ce a respins sesizările de neconstituționalitate depuse de Avocatul Poporului și de parlamentarii USR pe tema supraimpozitării contractelor part-time.
- „Curtea constată că Ordonanța Guvernului nr.16/2022, emisă în temeiul Legii de abilitare nr.186/2022, modifică și completează dispoziții care nu conţin norme de natura legii organice din Codul fiscal, fără a interveni în domeniile rezervate de Constituţie legii organice”
- „Curtea reține că Guvernul poate reglementa prin ordonanță stabilirea unei baze lunare de calcul al CAS pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, precum și deduceri personale, fără ca prin aceasta să încalce interdicția de a reglementa în domeniul legii organice, interdicție prevăzută de art.115 alin.(1) din Constituție în ceea ce privește ordonanțele emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare. De asemenea, critica referitoare la încălcarea interdicției de a modifica legi organice (și anume Legea nr.53/2003 – Codul muncii și Legea notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995) prin ordonanțe ale Guvernului este neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate nu modifică nici Codul muncii și nici Legea nr.36/1995”
- „În final, Curtea reține că, într-o cauză similară referitoare la obiecția de neconstituționalitate a unei ordonanțe a Guvernului prin care se modifica și completa Codul fiscal, în ceea ce privește baza de calcul al CAS, prin Decizia nr.24 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.126 din 18 februarie 2019, paragraful 28, a constatat că nici dispoziţiile art.139 alin.(1), cu incidenţă directă în materia examinată, şi nici cele ale art.73 alin.(3) din Constituţie, care enumeră domeniile de reglementare rezervate legii organice, nu impun ca reglementarea veniturilor la bugetul de stat/bugetul asigurărilor sociale de stat - în speţă determinarea bazei de calcul al CAS datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora - să se realizeze prin lege organică. Rezultă astfel că, deşi sunt cuprinse într-o lege organică, şi anume Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, normele modificate nu au caracter organic, ci ordinar, astfel încât modificarea lor trebuie realizată tot prin norme cu caracter ordinar. Acceptarea modificării naturii juridice a dispoziţiilor privind contribuţiile obligatorii la bugetul de stat, pe considerentul că sunt cuprinse într-o lege organică, ar avea drept consecinţă extinderea domeniilor rezervate de Legea fundamentală legii organice, încălcându-se astfel normele exprese ale Constituţiei”
- „Pronunțându-se tot în cadrul controlului de constituționalitate a priori asupra unei norme legale similare cu cea criticată în cauza de față, normă cuprinsă în Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, Curtea, prin Decizia nr.24 din 16 ianuarie 2019, precitată, paragraful 40, a reținut că, din perspectiva angajaţilor, modificarea bazei de calcul al contribuţiilor sociale apare ca fiind de natură a le proteja interesele, în sensul de a stimula încheierea de contracte de muncă cu timp normal/de a asigura nivelul salariului minim pentru toţi salariaţii, indiferent de tipul contractului de muncă (cu timp normal/cu timp parţial). Caracterizând dreptul la muncă, reglementat de art.41 din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr.279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.431 din 17 iunie 2015, că acesta este un drept complex, ce implică diferite aspecte, libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă reprezentând numai una dintre componentele acestui drept. La paragraful 41 al aceleiași decizii, Curtea a statuat că nu se aduce atingere dreptului la muncă, întrucât persoanele fizice au în continuare posibilitatea de a se angaja prin încheierea unor contracte de muncă cu timp parţial, în condiţiile prevederilor legale reglementate prin legislaţia muncii, respectiv prin Codul muncii, dispoziţii asupra cărora nu s-a intervenit, angajatorii analizând oportunitatea încheierii unor astfel de contracte în funcţie de natura activităţii desfăşurate şi de conţinutul economic real al acesteia”
- „Referitor la caracterul pretins injust și inechitabil al dispozițiilor criticate, prin aceeași Decizie nr.24 din 16 ianuarie 2019, paragraful 42, Curtea a constatat că nu se încalcă nici principiul egalităţii în drepturi, întrucât normele criticate se aplică indiferent de tipul de contract de muncă, pentru angajaţii care obţin venituri al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu se află în categoriile identificate ca fiind „vulnerabile” de către legiuitor. Tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor, în raport cu salariaţii care obţin un câştig brut peste acest nivel, sub aspectul bazei de calcul al CAS, reprezintă proiecţia unei măsuri de politică fiscală menită, practic, să asigure salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru toţi angajaţii, cu excepţia celor aflaţi în situaţiile speciale identificate expres. Se observă astfel că, tocmai pentru a nu se crea inechităţi, măsura nu se aplică în cazul în care angajaţii realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată”
Decizia CCR poate fi consultată integral aici, în format PDF.