Stare de alertă în Ucraina: O dronă de atac rusească a zburat pe deasupra unei centrale nucleare (Energoatom)

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 19-12-2022 19:51

Una dintre dronele lansate de Rusia în noul atac aerian asupra infrastructurilor energetice ucrainene în noaptea de duminică spre luni a survolat centrala nucleară din regiunea Nikolaev, a anunţat operatorul centralelor atomoelectrice din Ucraina, compania Energoatom, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

''Noaptea aceasta, 19 decembrie, la ora 00:46, a fost înregistrată o dronă kamikaze (de producţie iraniană) Shahed survolând teritoriul centralei nucleare din sudul Ucrainei, în proximitatea instalaţiei nucleare'', ceea ce ''reprezintă o încălcare absolut inacceptabilă a securităţii nucleare şi radiologice'', semnalează Energotaom.

Drona la care face referire compania ucraineană este una dintre cele 35 de astfel de arme folosite în raidul rusesc efectuat noaptea trecută asupra unor infrastructuri energetice ucrainene. Potrivit autorităţilor de la Kiev, 30 dintre aceste drone au fost doborâte.

Cu toate acestea, raidul rusesc a provocat din nou întreruperi majore în alimentarea cu energie în capitală şi în alte zece regiuni ale Ucrainei.