România TV a fost eliminat din grila de posturi a MoldTelecom, firma de stat de distribuție din Moldova

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 20-12-2022 15:26
Actualizat: 20-12-2022 15:19

România TV a fost exclusă din grila de posturi retransmise prin rețele de cablu afiliate statutului, prin MoldTelecom. În schimb au băgat 3 posturi din Ucraina, în limba ucraineană.

La Moldtelecom a rămas doar Realitatea TV din posturile românești de știri.

Postul Romania TV, care era preluat la liber in Republica Moldova, a disparut, concomitent, din retelele de cablu, după ce mai multor televiziuni pro-ruse li s-a ridicat licenţa, anunță România TV.

Comisia pentru Situații Excepționale, condus de premierul Natalia Gavrilița, a suspendat, pe durata stării de urgență, licența de emisie a șase posturi de televiziune: Accent TV, NTV Moldova, Orhei TV, Primul în Moldova, RTR Moldova și TV6. Aceste posturi ar fi coordonate din umbră de controversatul om de afaceri Ilan Șor, președinte al Partidului Șor, deputat în Parlamentul Moldovei, dar care este acum în Israel fugind de un mandat de arestare emis pe numele lui de autoritățile moldovene.

Decizia are la bază constatările Consiliului Audiovizualului în privința acestor posturi, care arată lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor din țară și a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, și vine să protejeze spațiul informațional național și să prevină dezinformarea.

Șeful SIS, Alexandru Musteața, susține că decizia CSE de suspendare a șase canale TV a fost una gândită și analizată foarte atent.