VIDEO | Moşi Crăciunii primesc şi ei cadouri la Rio de Janeiro, de care au nevoie după pandemia covid-19

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 24-12-2022 14:42

Moşi Crăciuni, cu barbă şi îmbrăcaţi în roşu, care duc cadouri copiilor cuminţi, primesc, la Rio de Janeiro, mâncare la pachet drept cadou, de care au nevoie după pandemia covid-19, devastatoare mai peste tot în Brazilia, relatează AFP.

În timpul crizei covid-19, ”Moşi Crăciunii au rămas fără serviciu”, din cauza anulării evenimentelor în persoană de la sfârşitul anului, declară AFP Limachem Cherem, directorul Şcolii de Moşi Crăciuni de la Rio, care a distribuit marţi mese la pachet, informează News.ro.

În această instituţie aparte, zeci de bărbaţi în vârstă urmează cursuri de cântat, de teatru, de dicţie sau de expresie corporală, pentru a încarna cel mai bine personajul cu barbă preferat al copiilor brazilieni şi a se angaja în centre comerciale, spitale sau creşe.

Însă aceste activităţi au fost restrânse puternic în timpul sărbătorilor de la sfârşitul anilor 2020 şi 2021, din cauza pandemiei covid-19, care s-a soldat cu peste 620.000 de morţi în Brazilia.

Din cauza gesturilor barieră, Moş Crăciun nu a îmbrăţişat copiii.

În timpul crizei sanitare, ”am obţinut doar cinci dintre cele 30 de conracte obişnuite, iar cei care au muncit puteau doar să salute copiii printr-un geam. A fost foarte trist”, declară Limachem Cherem, a cărui şcoală a format peste 1.000 de Moşi Crăciuni în aproximativ 30 de ani.

Activitatea a crescut la sfârşitul acestui an, însă pachetele cu mâncare, distribuite mulţumită unor donaţii ale unei întreprinderi, sunt bine-venite pentru ”elevii” şcolii, pensionari cu venituri mici.

”Ei se refac muncind la sfârşitul anului, pentru a câştiga cu ce să cumpere cadouri pentru nepoţii lor sau pentru a plăti facturi restante”, declară directorul şcolii.

Paulo Roberto Santos, un Moş Crăciun de culoare, în vârstă de 63 de ani, cu o barbă grizonantă deasă, consideră că a venit timpul ca el şi colegii săi să primească şi ei cadouri.