Ministerul Sănătății dă ultimele detalii despre starea victimelor din accidentul teribil de la Pasajul Unirii

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 24-12-2022 18:14
Actualizat: 24-12-2022 18:15

Ministerul Sănătăţii anunţă, sâmbătă, că în spitalele din Bucureşti sunt internate în acest moment 13 victime ale accidentului care a avut loc ieri la intrarea în Pasajul Unirii. Femeia internată în secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca a fost detubată, este conştientă şi a comunicat cu familia. 4 din cele 13 victime ale accidentului vor fi externate duminică.

”În spitalele din Bucureşti sunt internate în acest moment 13 victime ale accidentului care a avut loc ieri la intrarea în Pasajul Unirii. Toţi pacienţii sunt stabili şi conştienţi”, precizează ministerul.

Potrivit informării Ministerului Sănătăţii, ”femeia internată în secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca a fost detubată, este conştientă şi a comunicat cu familia”.

”În urma evaluărilor făcute de medici, s-a decis că 4 dintre cei 13 pacienţi vor fi externaţi în cursul zilei de mâine”, mai afirmă instituţia.

Un accident grav a avut loc, vineri, în Pasajul Unirii din Capitală, în care a fost implicat un autocar care transporta cetăţeni greci. În urma accidentului, o persoană a decedat.