Dispeceratul Naţional Salvamont: S-au primit şapte apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 25-12-2022 11:23

Dispeceratul Naţional Salvamont informează că, în ultimele 24 de ore, s-au primit şapte apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, informează Agerpres.

Este vorba despre trei apeluri pentru Salvamont Prahova şi câte un apel pentru Salvamont Gorj, Salvamont Judeţul Braşov, Salvamont Maramureş şi Salvamont Buşteni.

"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 13 persoane, 4 dintre acestea fiind predate la Serviciul de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital", precizează Salvamont România, duminică dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.

Conform sursei citate, s-au mai primit 18 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.