Putin a luat la țintă sistemul american Patriot livrat Ucrainei: Sigur 100% Rusia îl va distruge

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 25-12-2022 21:01

Occidentul caută să ”împartă” Rusia în Ucraina, acuză duminică, în ziua Crăciunului, preşedintele rus Vladimir Putin, după zece luni de ofensivă militară a Kremlinului în această ţară vecină, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Totul se bazează pe politica adversarilor noştri geopolitici, care vor să împartă Rusia, Rusia istorică”, denunţă liderul de la Kremlin într-un interviu acordat televiziunii ruse, din care au fost difuzate fragmente.

Putin dă asigurări că ”obiectivul” Moscovei este ”cu totul altul: să unească poporul rus”.

El afirmă că este sigur ”100%” că armata rusă ”va distruge” sistemul de apărare antiaeriană de tip PATRIOT pe care statele Unite urmează să-l furnizeze Ucrainei.