George Puşcaş a marcat în victoria echipei sale, Genoa, la Bari, scor 2-1

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 26-12-2022 23:43

Fotbalistul George Puşcaş a înscris un gol în victoria obţinută luni, de echipa sa, Genoa, în deplasare, la Bari, scor 2-1. Meciul a contat pentru etapa a 19-a din Serie B, informează News.ro.

Puşcaş a deschis scorul în minutul 2. Gazdele au egalat prin Cheddira, în minutul 33, iar oaspeţii au revenit în avantaj în minutul 58, prin reuşita lui Albert Gudmundsson.

George Puşcaş şi Radu Drăguşin au fost integralişti. Drăguşin a primit un cartonaş galben.

Daniel Boloca a fost integralist în victoria echipei sale, Frosinone, pe teren propriu, cu Ternana, scor 3-0. Boloca a primit un cartonaş galben.

Rezultatele înregistrate luni în meciurile etapei a 19-a din Serie B:

Brescia – Palermo 1-1; Ascoli – Reggina 0-1; Benevento – Perugia 0-2; Cagliari – Cosenza 2-0; Como – Cittadella 2-0; Spal – Pisa 0-1; Sudtirol – Modena 0-2; Venezia – Parma 2-2; Frosinone – Ternana 3-0; Bari – Genoa 1-2.