Președintele Cehiei, profeție de Crăciun: cum se va termina războiul din Ucraina

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 27-12-2022 14:17

Preşedintele Republicii Cehe, social-democratul Milos Zeman, şi-a exprimat luni la Praga speranţa că în cele din urmă Rusia se va retrage din Ucraina, transmite EFE, informează Agerpres. 

În ultimul său discurs televizat de Crăciun, şeful statului ceh a declarat că, ''mai devreme sau mai târziu, presiunea ţărilor libere va face ca Rusia să se retragă de pe teritoriul Ucrainei''.

Zeman, acuzat în trecut că este prorus, şi-a schimbat atitudinea după invazia rusă şi a susţinut pe deplin ajutorul acordat Ucrainei de Republica Cehă.

Aproape o jumătate de milion de refugiaţi din Ucraina trăiesc în prezent în Republica Cehă, una dintre ţările europene cele mai active în privinţa sprijinului militar şi economic acordat statului ucrainean.

Zeman a insistat că a pledat mereu pentru nevoia de a menţine relaţii economice corecte cu Rusia, mai ales datorită importanţei sectorului energetic.

Totuşi, ''acum securitatea este mai importantă decât interesele economice ale lumii şi ale Republicii Cehe'', a apreciat preşedintele aflat la sfârşit de mandat.

Republica Cehă, care în 1968 a fost victima unei invazii sovietice, organizează în zilele 13 şi 14 ianuarie 2023 alegeri prezidenţiale, la care se caută un succesor pentru Zeman, care a stat 10 ani la putere.