Zi de foc pentru salvamontiști: 23 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 27-12-2022 13:36

23 de persoane, aflate în dificultate, au fost salvate de echipele Salvamont în ultimele 24 de ore.

Potrivit statisticii, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 22 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Cele mai multe misiuni au avut echipele Salvamont Gorj, Lupeni, Voineasa și Maramureș. De asemenea, au intervenit salvamontiștii de la Bran, Prahova-Azuga, Râșnov și Neamț, conform Mediafax.

În timpul misiunilor au fost salvate 23 persoane, opt dintre acestea fiind predate echipajelor de la Ambulanță și SMURD. O altă persoană a fost transportată până la elicopterul SMURD.

Totodată, s-au primit 36 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.