Accident cumplit pe șoselele din România: opt persoane, transportate de urgență la spital

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 27-12-2022 14:46

Opt persoane au fost rănite și au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs în județul Suceava.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că accidentul s-a produs marți, pe DN 17, între localitățile Ilișești și Păltinoasa, în județul Suceava, informează Mediafax.

Două autoturisme s-au lovit frontal la kilometrul 230. În urma impactului, opt persoane au suferit diferite traumatisme și au fost transportate către spital.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate, au precizat polițiștii.