Pele va fi înmormântat marţi. Detalii despre funeraliile organizate de Clubul Santos

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 30-12-2022 05:00
Actualizat: 30-12-2022 08:04

Clubul Santos a anunţat că trupul neînsufleţit al marelui Pele va fi depus luni la stadionul Urbano Caldeira, de unde brazilianul a încântat lumea, iar marţi vor avea loc funeraliile, informează news.ro.

Trupul lui Pele va fi transportat de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo la Santos, luni, 2 ianuarie, şi va fi depus pe teren, la stadionul echipei Santos, pentru ca toţi cei caare vor să îşi ia rămas bun de la regele fotbalului să o poată face.

Marţi dimineaţă, la ora locală 10.00, va porni cortegiul funerar de la stadion, va trece prin faţa casei în care locuieşte mama lui Pele, Celeste, în vârstă de 100 de ani, iar apoi va ajunge la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica, unde va avea loc înmormântarea. La înmormântare va fi prezentă doar familia lui Pele.