Echipaje ale ISU Timiş au intervenit pentru stingerea unui incendiu la un autoturism aflat în mers pe DN 68A

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 03-01-2023 12:31

Echipaje ale ISU Timiş au intervenit, marţi, pentru stingerea unui incendiu la un autoturism aflat în mers pe DN 68A, la intrarea în localitatea Margina, dar şoferul a reuşit să se autoevacueze până la sosirea echipajelor de intervenţie, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, aceştia au constatat că incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întregul autoturism, care era parcat în afara părţii carosabile.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă şase pompieri din cadrul Staţiei de Pompieri Făget, cu două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD.

În urma cercetărilor de la faţa locului pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit electric.