Guardiola consideră improbabilă o răsturnare de situație în Premier League: 'Arsenal ar putea ajunge la 100 de puncte'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 04-01-2023 16:31

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, a declarat că Arsenal Londra, liderul la zi în Premier League, ar putea ajunge la finalul campionatului la 100 de puncte şi că este "dificil" pentru orice echipă să-i prindă din urmă pe "tunari", scrie Reuters.

"Pentru a recupera diferenţa existentă, trebuie să jucăm bine şi să câştigăm fiecare meci. Dacă Arsenal va continua să evolueze ca până acum, nu vom reuşi să-i mai ajungem din urmă. Vor trece probabil şi de borna de 100 de puncte la final de sezon", a spus Guardiola, potrivit Agerpres.

În prezent, Arsenal, pregătită de fostul secund al lui Guardiola, Mikel Arteta, este pe primul loc în clasamentul competiţiei interne, cu 44 de puncte, iar Manchester City, campioana en titre, este pe locul 2 cu 36 de puncte, după 18 etape.

Arsenal a făcut un pas greşit, marţi seara, nereuşind decât un rezultat de egalitate, 0-0, cu Newcastle United, pe propriul teren, în timp ce Manchester City va evolua contra lui Chelsea (locul 10), în deplasare, joi seara.